Socolari
Unde timpul pare să fi stat în loc



Case de piatra
Satul Socolari este unul dintre puținele sate din România în care construcțiile tradiționale au fost realizate aproape exclusiv din piatră, ridicarea unei case era un efort comunitar impresionant, cu peste 20 de care trase de boi aducând piatră și lemn, iar întreaga comunitate se implica.
Materialele erau locale – piatră, lemn masiv (stejar, fag, carpen, brad), țiglă prinsă cu cuie, var produs în varnițele din zonă. Casele vechi aveau ferestre înguste cu obloane numite solocaturi, iar un element aparte este reprezentat de „ferestrele bârfitoare”, amplasate strategic pentru a permite observarea discretă a străzii. Un detaliu deosebit al satului îl constituie simbolurile sculptate pe porțile de lemn, lângă numărul casei – cum ar fi o găleată, o scară, un topor sau o furcă. Aceste semne nu sunt doar decorative, ci reprezintă o formă ingenioasă de organizare comunitară moștenită din vechime: fiecare casă avea un rol precis în caz de urgență.
Satul Artistilor
Satul nostru găzduiește regular evenimente culturale de excepție, organizate de comunitatea artistică locală:
• Vernisaje - expoziții de artă în atelierele locale
• Concerte - muzică clasică, folk, jazz în aer liber
• Spectacole de teatru - reprezentații în spații neconvenționale
• Simpozioane artistice - ateliere de creație și demonstrații





Creative Project
Phasellus facilisis mauris vel velit molestie pellentesque. Donec rutrum, tortor elementum venenatis, purus magna bibendum nisl, accumsan ipsum erat eu ipsum morede sapien.


Creative Project
Phasellus facilisis mauris vel velit molestie pellentesque. Donec rutrum, tortor elementum venenatis, purus magna bibendum nisl, accumsan ipsum erat eu ipsum morede sapien.